MIN'UNE, minuni, s.f. 1. Fenomen iesit din comun, surprinzător, atribuit forţei divine sau altor forţe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o dată, pe neasteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobisnuit, extraordinar; minunăţie. ◊ Cele sapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute sapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni si realizare tehnică. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamaţie care exprimă uimire, admiraţie, neîncredere etc. faţă de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-as mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însusiri excepţional de frumoase, care uimeste, produce admiraţie; minunăţie. ◊ Loc. adj. si adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calităţi (fizice sau morale) excepţionale. - Lat. ◊mirio, -onis.
Sursă : DEX'98 (39824)  - bogdang

MIN'UNE s. v. minunare, stupefiere, sur-prindere, uimire, uluială, uluire.
Sursă : Sinonime (193849)  - siveco

MIN'UNE s. 1. v. miracol. 2. v. frumuseţe.
Sursă : Sinonime (193848)  - siveco

min'une s. f., g.-d. art. min'unii; pl. min'uni
Sursă : DOR (262041)  - siveco

MIN'UN//E ~i f. 1) Fenomen iesit din comun; fapt supranatural; minunăţie; miracol. 2) fig. Lucru cu calităţi extraordinare si imprevizibile care provoacă admiraţie; minunăţie; miracol. 3) Persoană cu calităţi (fizice sau morale) iesite din comun. [G.-D. minunii] /<lat. mirio, ~onis
Sursă : NODEX (343368)  - siveco